Angajații ASF nu vor solicita sau accepta cadouri, favoruri sau invitații care să-i influențeze

Angajații ASF nu vor solicita sau accepta cadouri, favoruri sau invitații care să-i influențeze
Publicat: 23/06/2014, 19:56

Codul de Etică și Integritate al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), aprobat săptămâna trecută, arată că un conflict de interese reprezintă situația în care salariații ASF și membrii Consiliului, în exercitarea mandatului sau a atribuțiilor de serviciu, au îndeplinit un act sau au participat la luarea unei decizii prin care au obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru ei, pentru soții/soțiile lor, pentru o rudă sau pentru un afin până la gradul II inclusiv, se arată într-un comunicat al instituției remis Mediafax.

„În acest sens, salariații ASF și membrii Consiliului: vor evita situațiile care implică un conflict sau apariția unui conflict între interesul personal al acestora (inclusiv al membrilor de familie până la gradul al II-lea inclusiv) și cel al ASF, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu; vor recunoaște și vor evita acele situații în care interesul personal, financiar sau relațiile acestora le pot influența sau par a le influența decizia privind problemele care afectează ASF; vor desfășura activitatea într-un mod prin care să evite chiar și simpla aparență a unui astfel de conflict; în cazul apariției unui conflict de interese vor aduce la cunoștința șefului ierarhic direct sau Serviciului de Conformitate și vor lua în considerare punctele de vedere ale acestora. Dacă este cazul, salariatul ASF sau membrul Consiliului aflat în această situație poate refuza în mod justificat realizarea sarcinii care generează conflictul sau care poate duce la apariția lui”, se arată în comunicatul ASF.

În ceea ce privește relațiile de rudenie, Codul stabilește că salariații ASF și membrii Consiliului nu vor putea deține o funcție în care unul dintre aceștia are posibilitatea să controleze (direct sau indirect), să verifice, să proceseze, să aprobe sau să analizeze în vreun fel documente (indiferent de suportul sau formatul în care acestea se găsesc) care decurg din activitatea soțului/soției, altei rude sau unui afin de gradul al II-lea inclusiv.

„Pentru a elimina favoritismele și unele situații stânjenitoare pentru salariații ASF și pentru membrii Consiliului, nu vor fi angajate în cadrul Autorității persoane care sunt soț/soție, rudă sau afin de până la gradul al II-lea cu persoane din cadrul ASF”, se menționează în comunicat.
Salariații ASF și membrii Consiliului vor declara dacă se află în relații de rudenie sau afinitate de până la gradul al II-lea sau dacă există situația ca soțul/soția să fie salariați ai ASF sau să își desfășoare activitatea în forurile tutelare ale ASF.

Codul mai stipulează că salariații ASF și membrii Consiliului nu vor solicita sau accepta cadouri, servicii, favoruri, invitații sau orice fel de privilegii care le pot influența imparțialitatea în exercitarea funcțiilor deținute ori pot constitui o recompensă în raport cu aceste funcții, ceea ce ar putea crea avantaje acestora sau persoanelor cu care aceștia sunt în raporturi oficiale.

În cazul în care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, membrilor Consiliului sau salariaților ASF li se oferă cadouri, precum și orice alte servicii, favoruri, invitații sau avantaje, asimilate cadourilor, a căror valoare depășește echivalentul a 100 de lei, aceștia au obligația să le declare în termen de 30 de zile de la primire.
„Este un pas important în construcția noastră instituțională. Valorile etice și morale, într-o lume modernă și mai ales în industriile financiare, constituie baza pe care se așează pregătirea profesională. Competența și autoritatea se impun prin valori, comportamente și profesionalism. Vrem să dăm un exemplu și pentru piețele financiare reglementate care trebuie să împărtășească aceleași principii”, a declarat Mișu Negrițoiu, președintele ASF.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Mesaj dur din partea unui general ucrainean pentru Donald Trump: Poporul nu vrea negocieri cu...
Ce au făcut copiii cu trupul lui Silviu Prigoană, înainte de înmormântare. I-au respectat o...
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
O destinație paradisiacă din Turcia s-a saturat de britanici: „Ei vor doar să bea și...
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp...
Silviu Prigoană a fost înmormântat azi. Mesajul transmis de familia acestuia
Joe Biden i-a cerut lui Trump să continue sprijinul militar pentru Ucraina. Răspunsul dat de...
Silviu Prigoană ar mai fi suferit un infarct marți dimineață? Dezvăluiri halucinante: „Vă e rău?”
7 alimente pe care NU trebuie să le mănânci în Postul Crăciunului. Sunt vegetale, dar...
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Cine sunt pensionarii care iau 1.800 lei în plus la pensie în decembrie. Ministrul Muncii...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Cum semnalizezi și încadrezi pe bandă dacă virezi STÂNGA la giratoriu?
Cu o pizza pe masă, Nicuşor Dan le arată bucureştenilor unde se duc banii oraşului
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
UE a dat ordin. România schimbă legea pentru toți șoferii. Ce primesc proprietarii auto
Încălțămintea din piele are un secret. Metodă simplă pentru curățare
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius...
Cine este Mihaela Prigoană, văduva lui Silviu Prigoană. Omul de afaceri s-a căsătorit cu frumoasa...
Silviu Prigoană nu a reușit să își salveze mama, în ciuda încercărilor sale! Omul de...
Latin Grammy 2024: Lista completă a nominalizaților și favoriții pentru trofeul de aur
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Atahualpa, ultimul împărat incaș